Gânduri greșite despre lucrurile spirituale

Sermon  •  Submitted
0 ratings
· 21 views
Notes
Transcript

Introducere

Isaiah 55:8 BDC
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. *2Sam. 7:19
-
Is
Isaiah 55:9 BDC
Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. *Ps. 103:11
Is 55:
Domnul vrea ca în anul acesta să ne apropiem gândirea de a Lui ca să-i fim plăcuți cu adevărat Lui.
Sunt atâtea erori de gândire la noi oamenii încât de multe ori înțelegem greșit bunele intenții ale lui Dumnezeu. De aceea poate în anul acesta nou este bine să ne reformăm iarăși gândirea după cea a Domnului Isus.
În textul citit avem câteva lucruri pe care Domnul Isus le-a corectat semenilor din vremea Lui și care sunt actuale și astăzi pentru noi cei ce suntem în biserica Domnului.
Din opinii greșite se nasc atitudini rele și acțiuni pripite.

1.Ipocrizia

Unii stau în haine lungi și așteaptă să li se dea cinste.v.38-40
Aceștia li se pare că dacă fac rugăciuni lungi de ochii lumii vor fi ascultați.
Ei ajung în loc să susțină văduvele care sunt afectate de nesiguranță și probleme să le mânânce ei înșiși casele.
Ce fac astăzi aceștia în haine lungi le mănâncă bruma de venit pe care o mai au cu tradiții din acestea să facă colivă, pomeni etc. Ele abia au cu ce să se întrețină iar ei prin tot felul de învățături din acestea de tradiții le fac să fie și mai cheltuitoare.
Domnul nu se ridică împotiva intelectualilor din biserică, ci chiar spune în altă parte:
Matthew 13:52 BDC
Şi El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.” *Song 7:13
Matthew 23:34 BDC
De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; *Mat. 21:34, 35; Luke 11:49. **Acts 5:40; Acts 7:58, 59; Acts 22:19. †Mat. 10:17; 2Cor. 11:24, 25
Mat
Așadar a fi cărturar nu este rău dacă a învățat ce trebuie despre Împărăția Cerurilor și este în ea. Acesta este gata să sufere ocara lui Christos nu să facă compromis în învățătura lor cu lumea doar pentru a primi slava oamenilor.
Mai mult sfaturile pe care le dau celor fără resurse să fie responsabile în așa fel încât să nu mai pun la o sarcină grea pe aceștia și să le mănânc casa în loc să le ajut casa.

2.Dăruind cu toată inima

Alții cred că dacă dau din prisos mult sunt primiți de Domnul. v.41-44
Iacov a promis Domnului că va da a zecea parte din venit. Totuși cu adevărat o femeie neajutorată care dă acel puțin pe care îl are a dat mai mult decât toți ceilalți care dau din prisos. Când dai Domnului chiar și atunci când ești la limita sărăciei arăți că ești dependent numai de Domnul.
Dacă dai Domnului cu toată inima ta este primit de El.
2 Corinthians 9:7 BDC
Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” *Deut. 15:7. **Exod. 25:2; Exod. 35:5; Prov. 11:25; Rom. 12:8; 2Cor. 8:12

3.Unicul Salvator din Dumnezeu

Alții îl consideră pe Christos un fiu pământesc al lui David și nu văd că este Fiul lui Dumnezeu.v.35-37
Pe iudei îi interesa și îi interesează chiar și astăzi un Mesia uman. De aceea, l-ar fi primit pe oricine din seminția lui David care le-ar fi rezolvat problema de atunci cu romanii.
Domnul arată că Scriptura evidențiază că El este nu numai pământesc ci și ceresc.
Când înțelegi acest adevăr despre Domnul Isus nu mai este târguială cu învățătura Lui. Trebuie să respecți cu strictețe poruncile Lui.

4.Folosind învățătura Lui dar rămânând afară din Împărăție

Alții vor să își certifice propriile idei, dar nu fac pasul să intre în Împărăție.v.28-34
Acest învățat și-a confirmat propriile idei dar atât nu a făcut și pasul următor să intre în Împărăție adică să-L recunoască pe Isus ca Domn să devină ucenicul Lui.
De unde știm că nu a făcut pasul către ucenicie? Din răspunsul pe care îl dă Domnului v.32 Bine Învățătorule. . . .
Bine Doamne era răspunsul așteptat.
Astăzi suntem în situația de multe ori să ne clarificăm propriile opinii folosindu-ne de învățătura Domnului Isus. Trebuie să facem pasul mai departe să fim ucenicii Domnului Isus.
John 8:30–31 BDC
Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El. *John 7:31; John 10:42; John 11:45 Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;
Jn 8
John 8:32 BDC
veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” *Rom. 6:14, 18, 22; Rom. 8:2; Jas. 1:25; Jas. 2:12
Te crezi tare cu filozofia ta de viață și la ea mai coși un petec de postav din învățătura Domnului.
Pentru a intra în împărăție trebuie să accepți toată învățătura Lui și să folosești toate celelalte învățături bune ale oamenilor doar ca o contextualizare a ta în lumea în care trăiești.
Când ți-e rușine de învățătura Domnului nu poți fi un ucenic al Lui.

5.Eroare și rătăcire în credință

Alții nu cred în înviere și vin cu tot felul de povești fără să înțeleagă Scripturile și puterea lui Dumnezeu.v.18-27
-Eroarea pomenilor: Oamenii cred astăzi că morții dincolo trebuie hrăniți cu tot felul de pomeni pe care le dai celor din jur. Apostolul Pavel spune că ceea ce jertfim morților jertfim dracilor. Ei nu cred în înviere ci de fapt într-o stare de chin după moarte și care poate fi rezolvată prin faptele ce le fac cei din familie pentru mortul de dincolo.
-Cea mai acută drojdie ce o scot în evidență unii în ce privește învierea este cea ateistă care arată că după moarte nu mai există nimic, ci vei fi transformat prin putrefacție în elementele primordiale. La această teorie au pus inima și adventiștii care nu cred că există un suflet care se duce la Domnul.
-Ap. Pavel spune corintenilor care au dezvoltat și ei o astfel de eroare
1 Corinthians 15:12–20 BDC
Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. *1Thes. 4:14 Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie. *Acts 2:24, 32; Acts 4:10, 33; Acts 13:30 Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, *Rom. 4:25 şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! *2Tim. 3:12 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. *1Pet. 1:3. **Acts 26:23; 1Cor. 15:23; Col. 1:18; Rev. 1:5
-Pentru noi după ce Christos a înviat aceasta este cea mai bună dovadă a învierii noastre într-o viață viitoare.

6.Cezarul și Dumnezeu

Alții cred că este imposibil să slujești cezarului dacă vrei să slujești lui Dumnezeu. v13-17
-problema unora astăzi când văd tirania unor guverne este că nu poți să slujești lui Dumnezeu astăzi și guvernului țării tale decât dacă ar fi o împărăție teocratică. Aceasta a determinat să se dezvolte tot felul de extremisme religioase de felul celor din Iran și din alte țări.
-Fundamentalismul religios extremist nu este necesar pentru că Domnul ne spune să dăm lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu și Cezarului ce este a Cezarului.
7.Alții nu înțelegeau că Domnul l-a hărăzit pe Isus pentru a fi Fiul Său care adună roadele.
Exemplu: Lista lui Schlinder

Chemare

Domnul ne cheamă la începutul anului 2020 să ne decantăm învățătura de toate aceste reziduri umane care pot acrii vinul curat al învățăturii lui Dumnezeu.
-Există o înviere care de la începutul scripturii a fost proclamată. La înviere lucrurile pâmântului acesta nu vor mai avea legătură cu starea nouă în care vom fi. De aceea, a face speculații despre starea noastră după moarte când nu credem în înviere este greșită.
-O altă eroare pe care o facem este că dăm Domnului numai din vârful degetelor nu din toată inima și mai credem că suntem cei mai darnici. Există o femeie văduvă care dă întodeauna mai mult decât noi. De aceea, stai smerit și cu o atitudine de închinare când dăruiești Domnului.
-Trebuie să alergăm să fim în împărăția cerească nu aproape de ea doar.
-Există o armonie în implicarea în viața politică și devotamentul pe care îl arătăm Domnului Isus. Nu îl vei nedreptăți pe Cezar dacă i-ai dat ceea ce trebuie și nu-i dai ceea ce nu-i aparține: Cinstea de a fi Dumnezeu.
-Domnul ne vrea înțelepți dar nu vicleni în așa fel încât să folosim cuvântul Lui pentru a prinde văduvele și orfanii în situații defavorabile și să îi jecmănim cu tot felul de tradiții și obiceiuri religioase.
- Avem un Mântuitor nu doar în lucrurile materiale ci mai mult și în cele spirituale pentru că El este Fiul lui Dumnezeu. De Domnul și numai de El trebuie să ascultăm.
Dacă vom evita erorile acestea de gândire în anul ce ne stă înainte vom arăta mai aproape de modelul nostru Domnul Isus Christos.
Related Media
See more
Related Sermons
See more