Sermon Tone Analysis

și

Istorisirea potopului zis „al lui Noe”, din Geneza 7-8, arată multe detalii despre felul în care Dumnezeu a hotărât și administrat această pedeapsă extremă pentru răutatea extremă a oamenilor din acel timp.

De asemenea, vedem și în ce fel Dumnezeu a acordat omenirii o nouă șansă.

Aflăm iarăși că Noe era un om neprihănit, ni se dau detalii despre intrarea în corabie, despre închiderea ușii, despre durata ploii, despre retragerea apelor și a uscarea pământului, despre salvarea animalelor și a oamenilor, despre primele jertfe și despre noul legământ între Dumnezeu și oameni.

La fel va fi când va veni fiul omului

Mat 24:3

Noe a fost admis în mijlocul de scăpare prin credință:

Heb 11:

Neprihănirea ce o putem primi și noi este prin credință.

Toate celelalte suflete au mai primit o șansă să vadă ce puteau obține prin credință:

1 Pet

Cu toate acestea ne spune Domnul că nu i-a cruțat

2

2 Pet

Noi trăim tot timpul lângă binecuvântarea lui Dumnezeu și toate elementele naturii pot deveni și mijloace de judecată.

Apa controlată dată viață, apa dezlănțuită devine potop fatal.

Focul controlat aduce confort, bucurie, dar căldura necontrolată aduce secetă, pârjor, și focul necontrolat aduce distrugere totală.

Potopul a durat exact 365 de zile (un an solar), prezentate în forma a 354 zile (an lunar) plus 11 zile.

A fost un an al pribegiei pe ape, un an de exil în pustiul apelor, un fel Exod, dintr-o lume a păcatului într-o lume nouă, a unei noi oportunități.

Uneori Domnul își aduce aminte mai repede: Avraam cu Lot

Gen

Mai mult cu Noe 365 de zile

Și mai mult robia egipteană 300 de ani:

Descrierea potopului este urmărită cu atenție, după o schemă „în oglindă”:

7 zile anunțate până la potop (7:4)

7 zile așteptate (7:10)

40 zile de ploaie și inundații (7:17a)

150 zile de domnie a apelor (7:24)

150 zile de retragere a apelor (8:3)

40 zile de așteptare pe Ararat (8:6)

7 zile după trimiterea corbului și porumbelului (8:10)

7 zile după trimiterea porumbelului (8:12)

Au fost salvate toate animalele, dar mai multe din cele considerate curate: anume șapte perechi de fiecare, în vreme ce din cele necurate, doar câte o pereche.

Salvarea bogăției lor genetice s-a făcut prin asigurarea supraviețuirii fiecărui soi de animale.

Animalele de uscat și păsările – mari și mici au fost salvate în corabie, în vreme ce peștii și reptilele marine, evident au supraviețuit în oceane.

Animalele curate au avut o pondere mai mare față de cele necurat în arcă ca să vedem că Domnul face deosebirea între ce este curat și ceea ce este necurat.

Se pare că Noe și fii au stat separat, iar soția lui și nurorile au stat separat.

La ieșirea din corabie, însă ei au ieșit din nou ca perechi, ca familii separate.

Domnul a închis ușa corăbiei ca apa și furtuna să nu intre, și nici Noe și ai lui să nu vadă dezastrul de afară.

Schimbarea sorții începe cu îndurarea Domnului care „își aduce aminte” de Noe.

Peste apele potopului, ca la creație, bate un vânt adus de Dumnezeu, in , asemenea Duhului Sfânt din .

Priceperea lui Noe, dar și relația lui bună de cooperare cu animalele s-a văzut în felul în care Noe a fost ajutat de un corb și de un porumbel, o pasăre neagră și o pasăre albă (posibil), o pasăre din categoria improprie mâncatului sau jertfei („necurată”) și o pasăre curată.

Corbul zboară departe, dar se hrănește cu cadavre, pe când porumbelul zboară și el departe, dar știe să se întoarcă înapoi.

Columbofilii știu bine lucrul acesta.

Vestea bună a porumbelului (hayonah) care s-a întors cu o ramură de măslin, indică o anume asemănare cu salvarea dată de Dumnezeu prin Noe (Noah).

Aici Moise face un joc de cuvinte, între Noe și yona (porumbel), care apare și în altă carte din Biblie, între profetul Iona, ca aducător de vești în Ninive, și yonah, porumbelul.

Din animalele curate Noe aduce o jertfă complexă, care este și de ispășire și de mulțumire.

Biblia spune că Dumnezeu apreciază această închinare în mod deosebit și promite să nu mai adauge alt potop la blestemul din Geneza 3. Acceptarea jertfei lui Noe ne aduce aminte de acceptarea jertfei lui Abel, deci cu Noe omenirea era pe un drum bun.

Noe, noul Adam, știa cum trebuie să fie închinarea adevărată.

În ce privește legământul Domnului, El arată că omul a rămas rău în pornirile sale, dar nu mai spune că este extrem de rău, așa cum a zis mai înainte, în Geneza 6.

El spune că nu va mai urma altă catastrofă, ci anotimpurile și ciclurile zi-noapte, precum și activitățile de sozon ale oamenilor (semănat, seceriș, etc.), vor continua neîncetat „câte zile va avea pământul”.

Expresia este aceeași cu cea folosită și pentru oameni.

Aceasta înseamnă că, totuși, pământul va avea un sfârșit, cândva, că zilele lui sunt numărate.

O jertfă de bun miros Domnului este când ajuți pe lucrătorii Domnului:

Aplicatii:

De unde au venit apele la potop, 7:11-12?

Unde s-au retras ele?

Cât de sus s-au înălțat apele?

Cât de înalți erau munții atunci, 7:18-22?

Conform experienței lui Noe, care sunt caracteristicile unui bun început?

Ce calități arată Noe în timpul acestei restaurări?

De ce trebuie să țină seama închinarea adevărată?

În corabie animalele au urcat în perechi, dar oamenii s-au suit în două grupuri: Noe și fiii săi, soția lui Noe și nurorile ei (7:13, 8:18).

Cum credeți că au folosit timpul în corabie?

Ne spune ceva despre unitatea familiei și comunicare?

De ce a închis Dumnezeu ușa corăbiei, 7:16?

De ce i-a plăcut lui Dumnezeu jertfa lui Noe, ce importanță are pentru noi, 8:18-22?